notinteresting

Ca drept reminiscenta a ultimului film vazut de curand in acea sala obscura de cinema, plina de coroane de flori si muzica sobra, cu aplauze false, am cumulat ghemuit intr-o cutie de plastic amintirile cu amica. Am tinut mereu sa ii specific ca intre noi doua nu exista prietenie. In contextul fortat in care trebuie sa conlucram si convietuim nu am decat o persoana care sa imi primeasca increderea partajata. Mereu m-a uimit lipsa ei de incretituri la auzul acestor cuvinte. Uneori i-am zis-o si doar asa ca sa vad daca in ea chiar nu s-a schimbat nimic intre timp. Ei, bine, unii oameni sunt incapabilisa creasca in calitati. Se stabilesc la un anumit nivel sentimental si dupa un -scurt- timp si intelectual si raman plafonati acolo. Uita ca viata lor nu se incheie acolo si refuza sa mai creasca. Astfel incep sa isi puna ambitia si orgoliul pentru a convinge auditoriul, dar ajungand intr-un blocaj care ii depasesc-cum este cazul prietenei mele- aleg cea mai usoara cale: fuga!

Domnisoara in discutie e recent trecuta de pubertate , chiar daca a absolvit de curand 23 de anotimpuri de toamna. Are parul prea negru, prea sarmos si de cand poarta breton, cu o imagine prea neingrijita si picioare lungi. Ii place sa se laude, sa fie laudata, in consecinta si crede ca orice cuvant de politete e si o referire sincera la calitatile ei. Uneori am avut impresia ca e doar o prelungire a inocentei ei. Lacrimile ei cumva prea dese, pentru varsta ei, imi induceau aceasta impresie.

Unii se evidentiaza prin puterea de a merge mai departe cu fruntea sus, unii ca sunt luptatori, altii ca stiu sa invarta orice discutie dupa bunul plac,prietena mea se bucura de sanii ei. Ii tine in cele mai fine si scumpe sutiene, iar atunci cand poza pentru iubitul ei quasi-uitat incerca sa isi tina spatele cat mai drept si privirea blajina pentru a fi cat mai lejer evitata pentru a te focusa pe podoaba ei frontala. Inaltimea admirativa, conlucrata de lipsa de efort fizic si dezinteresul pentru grija ei corporala o face sa isi dubleze singura gabaritul. Considerandu-se subtirica, fina si firava tinde sa se ascunda dupa tricouri de fotbalisti si pantaloni de grasi. Flori in par, bratari margelate…totul pentru a mentine puritatea uitata undeva prin cosul de papusi.

TRebuie sa recunosc ca pe mine m-a sedus cu o salata de pui cu sos de usturoi si ciorba de pui, iar melancolica de mine am tot rememorat amintirea, pana cand am uitat ca bucataria are si ea un scop in casa. Totodata s-a uitat si ideea de relatie cu un singur barbat. Viata era in zbor in aer, dar si la sol. Ma tulbura si acum o bucurie cand ma gandesc ca refuzul meu fata de o cultura aproape fascista m-a ajutat sa raman cumva in afara acestui cerc si am ajuns cu ajutorul bucuriei singuratatii sa cunosc cum un barbat face o femeie fericita. Prietena mea in schimb a inceput alfabetul sau zodiacul sau cine mai stie ce alt ritual in spiritul fals al dragostei. Aproape ca ma emotionez cand imi amintesc cum facea tot felul de planuri puerilo-diabolice ca sa atraga partea masculina a barbatilor din jurul ei. Iar bautura crestea si mai mult aceasta putere. In ochii bronzati ea este femeia cu picioare lungi, curiozitatea care merita incercata.

Ma remusca un gand ca nu am fost eu suficient de sincera sa ii spun cat greseste, dar e la fel de trist ca ea singura nu a crescut suficient ca sa vada incotro o ia si ce lasa in urma.

Relatia a disparut. Dragostea ei profitoare a disparut printr-un singur apel, iar eu nu m-am mai simtit atat de eliberata de prea mult timp. Am inceput din nou sa gatesc, sa fac ce simt si ce gandesc in privinta relatiilor mele cu oamenii, cu iubirea. Astazi imi primesc portia de liniste de care imi era atat de dor si nu stiam.

Cred ca pentru asta merita si ea un multumesc si inca un minus la aproape regretele mele ca am fost din nou prea sincera cu oamenii.

Si continui sa ma asez in scurta coada a oamenilor care prefera sa fie diplomati intr-un mod ciudat de sincer, care pe cei care se ascund dupa mastile lor de falsa societate si sunt dulci pana cand vrei sa iti dovedeasca prietenia lor. In final am ajuns sa traiesc tot alaturi de oameni care nu se tem sa fie ei insisi, mai duri, mai dulci, mai reci, mai minunati, mai plangaciosi, mai duri…Cred ca asta inseamna a invata sa alegi oamenii care vor sa te insoteasca in viata, oricat de rupt din telenovela ar suna lucrul asta!

Mda, abia asta inseamna sa razi de oameni seriosi…

278 de zile de soare. Niciun nor, nu-mi trebuie umbrela, decat 5 perechi de ochelari de soare si o caut pe a sasea. Chiar imi plac pozele prietenei mele Oana. Arata fericita si asortata in casnicie. Dupa cum ma uitam la pozele atator prietene maritate, rar vad bucuria oficializarii unei relatii. Intrevad scanteile ce i-au unit, lupta care s-a dat pentru a mentine bujorul inflorit mai multe luni, mai multi ani si daca timpul tot a fost consumat, cel mai normal posibil, ar zice bunica si dupa cum aud si tatuca, ar fi sa se incheie cu o nunta. De ce sa se incheie?! Nu ar fi firesc sa continue spre mai bine, pentru ca dincolo de “the top” este “another top”. Imi amintesc unul dintre cei mai amuzanti romani de comedie pe care l-am urmarit prin, sa le numesc manifestatii publice, de ce nu, concerte, televiziuni si astazi cand ma mai apuca zile ploioase de la prea mult soare il revad pe youtube. Mi se parea ca este omul care poate sa ma faca oricand sa zambesc si sa rad de situatiile din viata, de rutina familiei, casniciei, insa in definitiv ajungi sa traiesti o drama si sa razi de propria casnicie cand asa iti propui si pleci cu astfel de ganduri. Femeile isi fixeaza nota zece pe casnicie si culoarea roz cand vine vorba de atitudine; scot armamentul si dupa cum le indeamna “Biblia’ bine dichisita de mama, bunica si tot lantul trofic ajung sa urmeze doar un singur scop: casatoria. Barbatii, pe de alta parte si ei au cartile lor, insa mai degraba cele de joc. Pariaza totul pentru a nu ajunge sa poarte costum si sa tina buchete, mofturi, alintaturi, copii si cele altele ale unei traditionale familii democratice crestine, dupa cum au vazut ei la mentorul lor, tatal. Si pleaca la drum razand de ideea de stabilitate si se feresc ca dracu de aghiazma cand vine vorba ca femeia “sa puna gheara” pe jugulara lor; ca deh femeia se pare ca e dracu. Cu vraji sau fara vraji, in adancul lor, ei isi doresc o versiune tanara a mamei lor, care sa le cunoasca personalitatea si rutina si sa ii creasca, sa nu incerce sa ii schimbe, pentru ca oricum ei cat au crescut au ajuns aici datorita vietii pe care au ales sa o traiasca si nimeni nu merita sa ii schimbe pentru sacrificiile lor. Aceste calibre migreaza libere pe tot pamantul si din cand in cand, unii ajung sa mediteze la ceea ce ar trebui sa reiasa din viata lor si chiar ajung sa se bucure de instalarea unei casnicii. Astfel ca isi pun lanturi cu o colivie la gat, tinute in culori asortate si atingeri pe care nu le poti sesiza peste tot. Ele fac diferenta!

Astazi sta sa ploua si ma rog pentru macar o ora de stropi. Stiu ca asta va insemna 5 metri in aer de praf si poluare, dishdashe murdare, soferite care parcheaza doar pentru a iesi din masina pe usa din dreapta, avioane la sol si turbulente multe pe drumul meu spre India. Acum ma rog pentru o ora in care sa miros puful din perna, sa aud picurii de ploaie, sa adulmec linistea camerei si sa las lista sa curga.

Era ianuarie cand l-am regasit pe Vlad. Mai mustacios si mai sever. Se vroia un tanar educat, cu master in economie, care a calatorit si el ca toti ceilalti prin Grecia si Spania de cate 2 ori si a mancat la Mac pentru ca in rest, a gatit in cucineta. El si-a instalat deja rutina si privindu-l ii puteam desena traiectoria. Are acum 27 de ani si inca are probleme cu matreata . A invatat sa evite anumite lucruri pe care le imbraca, dar tot se mai ineaca in timp ce vorbeste. In urma cu cateva luni mi-a povestit cum a cerut-o in casatorie pe iubita lui. Aveau deja un an jumatate de relatie si el crede ca era pasul convenabil. Ca are si el o varsta, ea oricum il mai presa cu ideea asta si desi nu o face cu tot sufletul, a ajuns deja aici, iar iubita lui e cea care ii stie gusturile la mancare si care il multumeste in pat.

A mutit cred ca mai bine de zece minute. Tacea si se sprijinea de banca. I-am spus ca pentru mine casnicia nu are o varsta. Importanta ei o da copilul, care vrea binecuvantarea cuiva. Barbatii vaneaza cariere, bani, putere si femeia e doar carapacea care sustine cresterea acestor dorinte. Femeile se lupta pentru o cariera, dar ajung sa o sacrifice pentru sentimente. Aici incep sa isi arate slabiciunea. Cand Muna, sefa pentru care am zis ca trebuie sa devin mai puternica a povestit coplesita de ganduri ca are credite pana cand va iesi la pensie de achitat pentru fostul ei iubit, am refacut calculele. Econoama, organizata, comunicativa, ambitioasa, facatoare de minuni financiare! Aici m-a atins si i-am recunoscut tacit ca ar putea incuraja progresul. Dar dincolo de armura puternica, sta doar o poleiala de argint, facatura , care a cedat in fata iubirii si care continua sa isi aminteasca de greseli pentru jumatate din viata. Toate femeile se sacrifica, insa doar unele calculeaza rata sacrificiului si beneficiile de ambe parti.

Vlad a vrut sa plece si a tipat oarecum isteric ca incerc sa il influentez in sens negativ. Nu pot sa alerg prin relatie fara sa avem un contract de care sa fie mandri mama si tata, socrii si bunicii, matusile si verisoarele. Nu putem sa nu avem o casa, dar in ea sa traiasca,in chirie, alt cuplu casatori cu aceleasi traditii coplesitoare, iar noi sa ne plimbam prin lume in cautarea insulei noastre perfecte. Nu putem sa ne jucam cu sentimentele tatalui si singuratatea mamei. Nu putem sa sacrificam o munca perfecta pentru una mai dezavantoasa, doar pentru ca fericirea noastra e in alt loc si doar intr-un timp construit de noi. Nu putem sa mergem mereu asortati si mereu zambareti. Ca e firesc sa ne certam, ca trebuie sa fim si singuri, sa avem rutina. Nu e corect sa fim diferiti. Discursul meu a inclus toate Nu-urile lui si cativa stropi de transpiratie pe fruntea-i dezavantos latita. Apoi s-a ridicat, a promis ca ma suna sa ma invite la nunta, dar ca pleaca la o bere inainte sa se vada cu iubita. I-am zambit!

Mi-a scris apoi, o scrisoare pe o hartie ingalbenita ca din secolul trecut. Mereu a avut o pasiune pentru lucrurile din timpurile lui, cel putin asa le numea. Stilul era resemnat. “te rog sa ma ierti! Nu veni la nunta, caci iubita mea crede ca esti o influenta proasta. M-am gandit la ce faci tu si eu nu pot sa fiu asa. Mie imi convine traditional valoric, simplu si conformist. Imi place de-a gata! Tu…sa ai mult noroc!”

Mi s-a parut ca eu as fi fost cea compatimita, pentru ca sunt diferita si vreau sa imi pastrez valorile si modul in care am decis sa imi cultiv fericirea si sa imi cresc relatia. Insa astfel de lucruri devin importante cand accedem spre o aprobare a propriilor decizii din partea celorlalti si atunci, cel mai probabil ajungem sa ne razgandim si sa evitam cea mai buna solutie. Atunci devenim mediocri.

Am fost cuprinsa de dimineata intr-un documentar despre miracolul lichefierii sangelui Sfantului Gennaro si versurile din I follow rivers. Trecand de la distrugerea miracolelor religiei la tobe si baby, baby, mi-am amintit de natura firava a unui prieten. Sau cel putin asa a incercat sa ma nauceasca, lasandu-ma sa ma amestec printre gandurile si ideile mele.

L-am cunoscut cand era inca un ursurlet de jeleu umplut de caramel al unei tipe mici, brunete. Pe atunci gelozia avea forma unui amuzament trist despre ce poate sa faca dragostea si incultura sentimentelor din oameni. Naturi strambe, oameni ciudati, firi anormale pentru ceilalti reci si denaturati in constiinta lor. Si atunci era tot puternic fizic, mai inalt putin decat mine si spunea din priviri aceeasi transparenta pe care o eman si eu. Ce oameni dezbracati, ce oameni sireti!

Era speriat de natura verde si creaturile ei, era speriat de apropierea de femei, de a-si deschide sufletul, de a indrazni sa imi arate lumea lui si sa o cunoasca pe a mea. Inca mai cred ca se teme sa intre in lumea mea. Ironic, cred ca ar fi pe acelasi val cu titirezul. Asta imi aminteste de unul din modurile mele de a respinge pe cine nu ma impresioneaza cu prezenta lor, oameni simpli, care nu spun nimic si totusi prea multe aberatii. De aceea mai cad uneori in propria capcana de femeie puternica si ma lovesc in genunchi. Ma doare doar mintea de la prea multe ganduri…

El avea atunci ca si acum o colectie de tenisi care ma lamureau de ce universul e asa colorat si tricouri cu televizoare. Asculta muzica mea dar pe note miscate si ma alinta la fel de dur ca si acum. I-am respins atractia, mi-a respins prezenta si am ajuns sa cunosc o retea de fetze si trupuri care acum ma inveselesc de fiecare data cand vin acasa. Asta va ramane mereu meritul lui: a reusit mereu sa schimbe ceva rau in mine, sa ma ajute sa cresc si ma vad acum mai tanara si mai matura.

Dupa ce timpul si-a facut planul demonic si ne-a lasat sa ne cunoastem si sa devenit noi, noi, l-am regasit tot printr-un amuzament trist. Eram degustata de  cea care incerca sa il inteleaga. Vedeam rochii stramte, tocuri cu platforme, ochi colorati, lumini vagi si ceasuri stricate. Alt om, alte imagini! Pentru o clipa mi-am inchipuit o revista de desene animate, the soldier of love, piele visinie si chestii lucioase, legi dure si lumi de readunat. Corul ma incurajeaza si pic iar… ma lovesc iar si data asta simt ca abia pot sa ma ridic.

El e acum altul: se deschide, se lasa cunoscut si vrea sa intre printre fantomele mintii mele. Zapaceste luciditatea si da peste cap butoanele. Inca mai cred in puterile mele, dar nu mai am cu ce ma apara.

Astept sa vad ce piesa mai canta, daca prind loc in avion si sper sa ne vedem in Anglia. Cartea imi spune ca mai am cinci zile sa respir aerul lui si o saptamana sa mananc mere crude si pizza de casa. Privesc azi lanul lung de porumb, visez colanti galbeni si pomi inalti si imi pun dead-line-uri. Macar sa lupt pentru mine, sa ies din jocul asta al jobului. Incep sa prefer sa fiu indrumata de un barbat decat de munca. Sa pot sa aleg sa imi beau ceaiul cu lapte in cafeneau pe care o prefer, sa ma intind pe ce banca imi place, sa arunc cu biscuiti in oameni si sa rad de freza grupului de langa.

Astazi mi-e teama sa il mai alint ca nu cumva sa rada si sa nu slabeasca de tot dunga de  fragilitate. Ascult o voce moale, lenesa, calma si dulce. Nimeni nu tipa, e doar lumina si ma umplu singura de spirit . El a luat vaporul spre alt albastru si alt verde, eu urandu-i de bine, ne dorim impreuna, ne dorim separat, ne bulversam, il parasesc, ma lasa, dar crestem impreuna, crestem separat si nu ne dam seama ca ar fi bine sa ne luam de mana cand pasim si sa nu ne mai impiedicam de pasii celuilalt.

Oamenii astia au aratat ca nu e un miracol si ca pot lichefia sangele in laborator. Distrug credinte! Clanul matusilor Sfantului Gennaro nu mai au de ce se ruga la anul urmator pentru minunea lichefierii sangelui sfantului. Ei nu isi dau seama ca oamenii au nevoie de existenta cuiva spiritual care sa ne dea senzatia ca ne ajuta sa ne ridicam atunci cand am picat rau de sus. Ei prefera sa aiba puterea pe moment si sa se bucure de ea…eu vreau sa traiesc din spirit…

- Ei bine, haideti sa il invitam la microfon pe Dl. Paganini, cu tot cu jobenul turcoaz si tenisii lui rosii. Aplauze si dans, fara rasete, doar zambete mocnite!

El pasi drept din spinare, cu fruntea aruncata inspre tavan si pieptul plat, zvelt spre inainte. Ma uit la el si imi imaginez o voce de copil, putin trista, putin picanta. Poarta un maiou portocaliu cu puncte negre si pantaloni cu pachesti. Are la subrat un ziar de pe la 1977 si o agenda mica cu pix galben. Pare interesant si ma astept sa ascult un discurs despre jungla tropicala sau sa imi arate cum poate inghiti o minge de biliard si sa ma amuze in acelasi timp. Colegele mele de masa par degustate de imagine si incep a-l critica pentru modul fantezist si libertinajul ce il infatiseaza. Dar eu ma simt confuza si fascinata. Vreau, vreau si vreau mai mult! PArca incep sa resimt fericirea si ma surprind de sentimentele ce ma incearca. Nu resping inca starea, o las doar sa se acomodeze cu organismul meu.

Dl. Paganini scoate o muzicuta, aseaza ziarul pe podea, se aseaza in pozitie lotus, isi pune castile si incepe a canta. Colegele mele de masa rad pe sub evantaie, iar mie mi se maresc pupilele. E fascinant, spontan si lin. E ca un curcubeu in ploaie!

A urmat un dans de bachata si bataie cu pene. Imi amintesc cum desena conturul lunii pe geamul de la dormitor cu un marker violet si cum vorbea stins. Are o voce de radio, rasuna si ma intimideaza cu o pronuntie excelenta. Ma roaga sa ii fac un jurnal de vacanta…

“Aproape am terminat partea a doua a cartii despre ce inseamna casatoria. E o carte document, care mai mult ma amuza si are un simt de extrem feminism , asa ca imi amintesc cu nostalgie de lucrarea de licenta si despre pasiunea mea pentru principiile feministe. Suspin pe hubloul avionului si ma scald in albastrul limpede al insulei. Adorm ca sa uit, ca sa ma reincarc si ca sa incetez sa gandesc. Revederea are gust de transpiratie. Nu reusesc sa ies din scara blocului, ca mi se blocheaza incuietoarea, o lovesc cu piciorul si ma arunc in strada fugind din nou catre aeroport. Aproape 20 de ore prin aer si aeroport. E ca si cum as fi tot la munca. Am uitat sa fac diferenta. Taximetristii trag de mine, glumesc in stilul lor muncitoresc si parca revad o reclama ceausista de la bere. Aproape pierd autobuzul pentru ca nu e nimeni la bilet si suspin prin ochelari din cauza bagajului pe care il urasc. Nu mai incetez sa fiu fata cu bagajul dupa ea: negru, bleo, verde, mereu plin, mereu tras, mereu acolo. Asta ma face sa imi amintesc o dorinta pe care mi-o doream cu ardoare in primul an de facultate: sa port doar pantaloni cu buzunare mari in care sa incapa tot ce am nevoie, sa detin libertatea mainilor goale.

Fete stresate, oameni alergand, nu primesc niciun rest la bilete, nu mai sunt ajutata la bagaje, la traseu, din nou alerg la nebuna sa reusesc acel ceva. Prietenii ma asteptau, se bucura sa ma auda si eu la fel. IUbesc sa fiu iubita! Refuz sa imi amintesc zilele astea de ce inseamna rutina spornica, dar la fel de trista si solitara. Azi ma simt mai schimbata, caci am cu mine gandurile si planurile. Am nenumarate motive sa ma trezesc maine si asta ma face sa dorm neastamparata. Acum simt ca o sa cad in genunchi si ca imi amintesc 2 rugaciuni de cand eram copil. VReau sa ma reumplu de spirit, de liniste si de discutiile mele tremurande, de intrebarile mele fara feed-back.

Ne invartim roata in jurul focului de brad. E imens, lucios si vesel. Rup carnea de gratar si ma bucur de fiecare bucatica. Apreciez altfel si asta simt ca ma face mai deosebita. Cu totii danseaza precum salbaticii in jurul focului, dar si eu sunt acolo si asta ma face sa uit ce doare si sa ma multumesc cu ce primesc acum. Dar e placut: e un cer de care uitasem, cu o luna uitata printre muntii de brad si dealurile verzi. Canta o muzica veche si  plina de neascultatori, dar care nu face decat sa imbunatateasca atmosfera. Copii si adulti, toti se bucura de reintalnire . Uita toti de dramele lor, de telenovele si se arunca in pahare fara fund. Dar daca e sa urcam si doua ore pana la schitul din varful muntelui, evident fac si asta. Simt oboseala ca pe un ceaun fierbinte asezat pe crestet. Ochii nu pot sa ii mai ridic din pamantul umed si incep sa rememorez tot traseul inapoi spre casa. Nu o sa adorm prea devreme. Am momente cand ma apuca irascibilitatea si ca uit de comportamentele decente, asa ma enerveaza si cat dureaza si pana termina matusa de mancat. Cred ca urmeaza sa imi fie rau de la oboseala, dar totusi regret ca toti trebuie sa ma suporte astfel, asa ca imi cer scuze dinainte pentru repetitiile: sunt prea obosita ca sa…”

Ii iau jobenul si il fixez putin neglijent pe nuditatea mea. Simt ca ma starneste culoarea si il rog sa imi cante iar din muzicuta. Nu mai sunt nici acolo unde sunt mereu singura, nici acolo unde e mereu drama, ci doar acolo unde m-am intrebat ce pot face mai mult pentru viata mea, pentru viata noastra. Si zambesc cand vad ca exista raspunsuri acolo unde exista libertatea gandirii si a deciziilor. Asa ca las muzica lui sa imi bubuie in perna si imi inchei impresiile despre origini.

Pretind sa fiu fericita! Si pentru asta ma imaginez violet, cu sprancenele subtiri ca de scorpie si cu zambet atragator.

Zilele trec si imi imaginez brutal cum e sa traiesc singura. Obligata de conjunctura idioata impusa de mini-sefa mea de cabina privesc in gol perdeaua ce ma desparte de pasageri. Termin o salata de boabe galbena cu ceapa. Nu imi place, dar acum imi place si orezul asta portocaliu si ceaiul negru cu lapte si Tabasco in friptura de miel. Nu am voie sa parasesc cuibul, imi spune, sa ii tin companie, sa ma silesc sa nu adorm, sa ma silesc sa nu citesc, sa privesc in gol in mintea mea. Gandurile pica usor in prima ora, insa urmatoarele vin precum torpilele in filmele de groaza. Stupid de incet si emanand somn. Imi imaginez Tanzania plina de maimute, inconjurata de savana si banane, de negri inalti cu fundu mare si pic din nou in intrebarea, de ce nu mi se permite sa ma deschid catre alte lumi. Aveam 9 ani si imi placea sa creez lumile mele, in care faceam ce vroiam eu, zburam peste toate blocurile, aproape de stele, atingeam praful din nori si mancam vata de zahar ars fara sa ma opreasca seriozitatea tatalui, pe care nu era bine sa il aud de 2 ori repetandu-mi o morala. Inca imi mai creez lumile mele si de aia imi place sa traiesc si in “vietile” altora, sa trec prin Anglia veche, macar pentru o jumatate de ora la un sfert de cana de ceai.

Nu reusesc sa ma cufund prea multe in ale mele idei ca trebuie sa rezolv repede problema din fata. Cerul e de vizitat! Capitanul, idealul de sot insurat, calm si potrivit in privire si discutii, un fiji-an simpatic imi arata furtuna. Plutim deasupra ei. Suntem in stare sa ne uitam la ea si sa strigam yuhuuu, azi nu ma ploua!

Reiau randul gandurilor si uit de unde am inceput si sar la concluzia de a imi propune sa dezbat idei, evolutioniste ori nu, macar voi incepe sa cresc prin mine insemi, daca procesul plafonarii este curent impus de asemenea femei bondoace, ciobite precum oalele de tuci, cu cercei din aur si cu pretentii de make-up de circ.

Ma gandesc la deciziile mele si cred ca unele au fost marcante si ca daca alegeam sa ma asez in mersul naturii cand aveam 23 acum eram eu alta si tu altul. Simt ca am crescut datorita barbatilor si ma maturizez multumita femeilor. Am avut puterea sa inchei un capitol lung de trei ani si sa fiu altcineva. Am ramas cu un dor de mine cea de atunci, mai tematoare, mai impiedicata , mai mica, mai nevazuta, mai neajutorata. Acum imi construiesc lumea mea, cea reala, insa zidurile sunt reci, pentru ca nu e nimeni inauntru care sa faca focul sa le incalzeasca. Ma invart haotic la inceput si nu mai stiu cum trebuie sa arate el, si orice gasesc e un obstacol in plus pentru a ma stabili pe un singur curs cat mai curand.

Astfel ca discut despre lumea femeilor cu personajele acestea feminine din jurul meu. Ma dezgust la ideea de asiatica supusa, obedienta, in mini-jup cum erau o data matusile mele, cu parul mereu perfect si fata alba si matasoasa precum coaja de piersica, dar in caror casa prefer sa nu intru. Prezinta o contradictie a ordinii firesti. Astfel ca prefer sa aman optiunea dupa o consultare cu ocmpatrioatele mele. Care ofticate, care confuze, care nemultumite si care profitoare. simt ca m-as certa cu ele zilnic, chiar daca detesc sa ma contrazic, astfel ca mai bine ma iau de doi indieni care mi-au zgariat masina si ma iau de el din simplul motiv ca simt ca ne completam perfect acum, acum a doua oara , insa suntem atat de departe. Si nu am puterea sa fac nimic sa fie mai mult bine decat e din cand in cand, temporar, cand avionul e masina care ma aduce aproape de el. Imi pastrez rezerve psihice, nu dau inainte si raman flexibila. Ma simt mai asezata, mai pregatita, in pozitie de start, insa nu am fost suficient de adaptata sa imi aranjez oamenii in jurul meu in asa fel care sa imi completeze perfect startul. Imi propun sa mai lucrez la acest capitol, ca si cum as scrie o noua postare pe blog. Pare simplu, dar mereu ma confund in povesti si as vrea sa le am pe toate intr-una.

Am langa mine vointa de a-mi face un bine si prima decizie pe care o iau e sa ma abtin sa iau in serios sfaturile complezente ale compatrioatelor mele. Ma prezint o egoista, dar prefer sa raman inchisa in sunetele vocilor ce imi dau incredere si imi emana bucuria binelui meu.

Lumile mele colorate se unduiesc, emana vibratii si ma absorb in notele calcate de el pe discuri. Acum conduc eu, conduci tu si mi se pare ca aud mereu aceleasi vibratii, doar pentru ca ele imbraca vocea lui si ii dau aroma. Departarea isi are rostul ei si cred in momentul acesta lung, prea lung ca are o anumita destinatie. Calc cu talpa rupta de cauciuc podeau de lemn si tot sun butonul de oprire in statie, dar soferul are castile pe urechi.Aude doar muzica ta, mult prea puternica, mult prea intensa. Asa ca mai raman blocata aici, absorb peisajul si ma simt totusi bine pentru ca sunt inauntru si nu afara in ploaie, in statie asteptand dupa cursa. Astept doar sa ajung la destinatie…Sper ca el sa fie acolo, fara flori, fara guma de mestecat si fara condimente.

De cand am inceput sa merg aiurita pe langa masini in mare viteza si trecatori indieni, idioti si agitati, topiti de caldura, am avut mereu experiente de prima data. Continui sa ma uimesc de cate lucruri noi putem sa inghitim zilnic, daca suntem interesati sa le degustam. Asa ca dupa ce ascult un vechi CD cu piese din telenovele si zambesc amindu-mi de zilele cu o caldura uscata in care spatele blocului devenea brusc gol, liber si bantuit doar de praf si liniste, noi fiind absorbite de fiecare minut din Inger salbatic sau din Esmeralda, retiparesc fiecare cuvant si il transpun in imagini. Dupa atat de multe ore de aripi aruncate sub presiune am avut placerea de a absorbi locuri noi. Tematoare, dar multumita si incantata mi-am bagat geanta in partea din fata ca sa o am mereu sub privire si m-am lasat perindata de fetele bronzate. Cu ochii bolditi si negri ca noaptea desertica, inconjurati de cearsafuri colorate, mai urate ca cele ale bunicii, de le numesc ei traditionale, nu isi permit sa isi cumpere pantaloni sau pur si simplu saracia culturii lor nu le permite, bangalii au facut cerc de uimire si ma inteapa cu uimirea. Ma fac ca nu simt mirosul intepator de condimente, oribil, pe care nu il mai inghit si astept lovind betonul cu piciorul in asteptarea soferului. Abia daca aud: “take care of the white girl”. Si ma simt, si imi si amintesc ca ar fi fost mai bine sa fi ramas in pantaloni. Drumul m-a costat mii de priviri intortocheate si optiunea unica de a ma transpune intr -un trecut usturator, pe care nici nu am avut cum sa mi-l imaginez. Am preferat mereu sa evit drama si sa nu fiu eu Negativa, de aceea ma intreb ce e cu oamenii astia. Ma imaginez in Tuc-tuc si cred mai mult ca sigur ca daca nu voi avea stabilitatea de a ramane sezanda pe scaunul tremurand, cred ca voi cobori chiar eu din el sa il ajut pe slabanogul asta slab de da la pedale , in timp ce urca la deal. Ma tem sa nu lesine de efort si caldura si sa trebuiasca sa imi arat non- calitatile de prim ajutor . Cred despre mine ca am puterea si constiinta de a face fata oricarei situatii aspre, dar uneori e greu sa trec peste scarba care mi-o provoaca omenirea. Asa ca nu contenesc sa ma simt bine ca vad o noua cultura, dar ma tem de inchipuirea mea ca m-as fi putut naste aici, aici printre traficul acesta cu doar un semafor pe un drum de o ora de mers, cu vegetatie salbatica intinsa pana in curtile imputite si ridicate direct din malul acesta galben . Pe stanga trec autobuze umplute la refuz, fara usa, de care stau agatati bangali ce calatoresc evident fara bilet, cu bagajele ticsite pe carcasa de deasupra a vehiculului si nu se tem pentru viata lor cand mananca din turtele acelea coapte la nivelul solului  in care se zbate praful si mizeria din sosea. la cativa metri de port, care vasele stau parca parasite in namolul din maluri, se vede unul de are o criza si i se zbate tot corpul. La prima vederea mi se pare ca se masturbeaza, insa schimb placa inchipuindu-mi ca e prea grava mintea mea. Mai de curand il vedem pe un batran in strada, cu ochii albiti, cazuti peste cap, iar restul stau in jurul lui si il privesc cum moare. Nu se aude nicio ambulanta! Ma simt brusc apucata brutal de brat si ma intorc frenetic pentru a vedea o batrana cersetoare care baiguie ceva in limba ei din Chittagong! Simt cum mi se furnica toata pielea si de aceea cum ajung in camera ma spal agitata, doar-doar voi uita atingerea ei si privirile mancacioase ale celorlalti. Gratii inconjoara magazinele, culoare murdara, peste naclait de caldura, claxoane interminabile, valuri de poluare, mancare cu gust de scarba, tantari ametiti de saracie, pene de curent si mult prea multa incultura.

Atunci stiam ca e ca prima data la sex: te doare ca dracu, sangerezi si te panichezi, nu iti place si te juri ca nu se va mai repeta. Dar dupa ce interiorul se obisnuieste, placerea se gaseste cu insistenta si dorinta.

Pentru data viitoare mi-am conceput un plan, care include noodles , piscina, masaj si zara . Astazi nu vreau sa mai rememorez primele dati, ci sa imi fac un booking pentru patru zile libere acasa, cand incerc sa aleg cum sa fiu mai fericita!

Am inceput sa cresc o planta, de care nu sunt sigura ca am puterea responsabilitatii ca sa nu o las sa se usuce. Simt ca daca as fi pusa brusc in fata ideii de mama, m-as ambitiona sa creez o creatura minunata, care sa dea celorlalti din lumina ei. Dar aceasta chestie verde ma debusoleaza, pentru ca nu ii inteleg rostul, decat cel arhitectural de bun gust. E ca notele din Electrypnose, cand vezi curgand muzica, dar tu parca o inghiti fara a o si digera propice. Lasand-o pe Fi, planta, singura si in grija Celui de Sus, astazi m-am gandit sa am noroc. Am luat geanta albastra, chipiul, verific frana de mana netrasa, banii cu acelasi chip, printati ca prin obsesie si univers inchis, lipsiti de imaginatie si nu uit sa iau iar medicamente. Uneori privesc ca prin lupa cum arata organismul meu in interior si cred ca fiecare pilula, colorata ma transforma in ceva fals. Asa ca imi aduc aminte ca am decis sa nu mai amestec lichidele si sa ma desprind de usurinta de a ma arunca in bratele lui doar pentru ca e singurul care ma poate prinde. Femeile, ca si prietena mea “Sanziana” au puterea de a face un barbat sa isi intoarca mecanismul de functionare si sa faca dupa cum i se induce, insa, inghitind bob cu bob singuratatea ajung sa planga, sa se critice, sa isi plaseze mai multa atentie si sa incerce sa in disperare sa gaseasca un “salvator”.

sanziana e un exponat al sexului… nu chiar atat de frumos. Odata slabuta si bine infipta in ochelarii ei cu rame groase, planuia tacit cum sa se ridice. Ea cauta de atunci barbatul salvator care sa ii arate ca lumea poate fi extrem de ….perversa…. daca sunt impreuna. Dupa ce s-a culcat rapid si pe furis cu un capitan scund, bine aranjat, dar cam obscur si a fost rapid parasita, a ras cu zambetu-i de vulpita ca si cum nimic nu s-a intamplat. Pe ascuns plangea pe la matusi, iubiti de la distanta si fosti batausi. Si-a dat salariile pe croieli proaste, dar macar porno, pe tocuri exagerate doar-doar pentru a fi evidentiata si si-a intensificat tonalitatea rasului putin cam deranjant. Astfel ca printre rafturile supermarketului si-a gasit un posibil salvator, care a tot “salvat-o” timp de mai multe luni. Mai mult sau mai putin satisfacuta, macar s-a facut durdulie si ca sa aiba grija sa nu sara apa din pamant atunci cand paseste a decis sa mearga la sala, dar sa si treaca prin supermarket sa mai fie “salvata” din cand in cand. Insa indianul, urat mirositor, dar macar in toate mintile a lasat-o sa isi caute alt salvator, ca oricum i se parea ca statea la o coada cam indestulata.

Grasuta si dezamagita, abandonata si “usoara” nu a putut astepte prea mult asa ca dupa ce a adulmecat toata prada din zona dupa grosimea buzunarului de la disdasa a decis ca e mai bine sa se ia cu cel tanar, incet, simpatic, cu o “gazeta” consistenta de “aventuri” si care o va duce sa vada America. In pragul visului american a uitat de mama, casa, purcel, catel, de pacaliciul traditional care avea grija de ea de la distanta si a decis sa isi traiasca viata.

Dupa ce a sarit de la spital la discoteca a fugit din tara covoarelor si a prosoapelor, a parfumurilor si a soarelui pentru o chirie de 100 de dolari, fast food si sex din doua. Intre timp tanarul brunet a parasit -o pentru o dansatoare la bara si ea continua sa stearga mese la Burger King.

Simpatia pentru libertate nu este mereu satisfacuta, decat daca o facem intr-o stare de perfecta constiinta si fara a exercita scenariul disperarii. Sanziana nu imi e prietena, nici nu o vreau migrand in universul meu, insa traiectoria ei este pentru mine un exemplu de cum sa iti gasesti un excelent partener pentru sex sau daca vreau sa imi indeplinesc ideea de vis american, care in general se rezuma la joburi de studenti, trafic, Michael Jackson , bombe, scuipat, negri, rap, no mam’!

Astfel analizez si concluzionez ca merit sa merg la un concert in Lisabona! O sa mai visez la Florida si la plaje!