notinteresting

Totul a plecat de la ultima petrecere, ca da, de data asta o numesc petrecere. Erau vremuri, cand a bea votca cu suc de rodii si a rade de cum danseaza fetele pe manelele arabesti se numea after party si azi continuam sa glumim pe partea asta. E tot amuzant si vreau sa rad pentru ca imi pot permite.

Ultima seara se incheiase in jur de opt si un sfert dimineata, dupa o cupa de Tika Puka, 2 tequila si un pahar de vin prost, pe jumatate baut, pe jumatate mirosit. Spre dimineata slabanogul asta cu capul mare pune melodiile din desenele animate ce ii distra pe ei cand erau mici. Evident Pokemon, la ce sa ma astept in plus si rad prosteste. Noi stam tolaniti pe o canapea cat pentru doi oameni slabi. El are degetele atat de scurte si cu unghii curate, dar uracioase. Imi place totusi ca sunt calde si astfel imi satisface fetisul meu pentru maini. Vrea sa imi dovedeasca ca bancurile despre arabi pornesc de la realitati si ca ar fi bine sa nu mai glumim despre ei, pentru ca din acest motiv, stupid nationaleste, ei nu glumesc despre rasa lor. Trec peste cuvintele lui care de altfel se si contrazic si parca vrea sa spuna doua lucruri care nu se lipesc. Eu, facand pe intelectuala imi las pletele, astazi putin crete sa curga peste obrazul lui si incep sa aberez despre cat de bine ar fi ca oamenii sa spuna exact ce au pe suflet, sa uite macar un minut pe zi de diplomatie, sa fie ei liberi sa isi scoata matele subconstientului si sa apeleze la animalism si sa uite de ei, sa urle, sa se tavaleasca si sa privim unii la altii cat de… oameni suntem.

Micutul de el, cu parul negru, sarmos si ochii verzi pare pierdut si atunci incepe sa imi repete sa tac. Clasic! Dar ma trezeste lovitura blondei. M-a marcat intr-un mod superb de amuzament. Rochia i se impletucea la glezne, bretelele de la sutien erau putin cazute si ea isi freca buzele prea uscate si prea marite din cauza gurii largite. Mereu am crezut despre ea ca are gura prea mare pentru un cap atat de mic. Incep sa cred ca tot ce pot sa fac aici ca sa trezesc interesul in mine e sa gasesc amuzamentul in orice si cred ca sunt pe calea potrivita.

Las in urma azi ore perfecte, in care am uitat de incertitudini, de razboaie, de tsunami, de mame ingrijorate, de adolescenti intrasigenti, de surori pierdute in viata, de prietene “mucegaite”, de iubiti neoficiali si prefer sa ma pierd in privelistea ce mi-o satisface portul. Corabia sultanului, valurile turcoaz, panzele albe, fluturande, mirosul de paine calda, parfumul de barbat asudat, pantofii stropiti de vin rosu, pernele colorate, glumele timide si sentimentul calmitatii si al linistii sufletesti.

“Let’s talk about feelings”, la care prefer sa raspund:”Mai bine, no comment!” si primesc din nou taci. Ma distrez, pentru ca apoi trec peste momentul putin incomod prin a trezi pe toata lumea. Admir corpolitatea amicului in chiloti rosii , rad de el cu creata mea si vorbim despre sentimente de fata cu “bucatarul”. E ca si cum ai citi o carte proasta de Garcia Marquez de fata cu autorul si i-ai da explicatiile in limba ta. El zambeste, fara a sti ca tu de fapt esti nemultumit de sfarsit, ca ii mai dai o sansa sa il refaca. Ca as prefera ca mosneagul de 90 sa moara atunci de ziua lui, sa nu mai viseze la pustoaica de 17 ani, sa nu ma dezguste cu fanatismul lui pentru tarfe triste.Prea putine pagini pentru povestea asta cu atat de multe sentimente.

De ce ajungem sa fim cei mai timizi cand e vorba de a vorbi despre ce simtim, cand atunci cand simtim dovedim, de fapt, ca suntem oameni si ca nu traim doar prin prisma simturilor animalice. Ba mai mult, ne gandim ca tre sa tinem cont de sex atunci atunci cand vrem sa facem primul pas sa isi expuna sufletul, sa arate ca e usor sa vorbesti orice limba, doar ca trebuie sa o inveti bine inainte de a folosi, pentru a nu se subintelege gresit. Altfel, barbatii nu mai sunt barbatii, ci raman de piatra, pentru ca doar pur si simplu si vor si femeile nu mai sunt femei, pentru ca pur si simplu asa le e natura. Si trebuie sa ne cerem scuze cand trecem de la un ce mai faci la mi-e dor de tine, ca ar trebui sa facem ceva ca sa constientizam gravitatea situatiei. Sentimentele sunt culori, sunt sunete si sunt mirosuri. Inseamna a putea atinge perfectiunea umana si nu trebuie mereu sa fie cele maxime. Doar atunci cand mintea incepe a se plasa intr-o lume plasmuita doar de neuronii personali, sentimentele capata o singura culoare, un singur sunet si un singur miros. Vazul nu mai e considerat simt, iar intelectul trece in locul lenesului subconstient. Insa pana atunci, ne place sa ne jucam cu sentimentele si sa vedem cum ceilalti fug impacientati precum melcii de ploaie si se ascund sub frunza lor de brusture . Unii, veseli calatori, sentimentali poeti, ce scriu doar cu doua degete prizand apusul de 30 de secunde, pretind ca nu observa respingerea, fuga si indiferenta si striga, pe un ton inca diplomat, Mi-e dor de tine lume! Unde fugi?

Continui sa ma mir, astazi, cum o egoista ca mine poate sa fie uneori atat de darnica, sa lase rest atunci cand ofera parti din inima . Greseli se fac doar atunci cand nu iti administrezi prea bine “finantele”. Si pana la urma, cel mai bine e sa uiti de regrete, sa nu iti faci griji decat pentru urmarile grave si sa duci pana la capat o seara de sex, daca nu contine remuscari. Deci, ma uit la ea cum doarme langa el si stiu ca inca reflecteaza si ca se va termina cu doar o continuare din coincidenta.

Dar de ce vorbim de coincidente cand avem prezentul. Asa ca mai tragem un fum si plec la drum, tot cu mintea plina si bagajul pe jumatate gol. Nu pot decat sa visez la caramizile de fericire…