Nu vreau sa ii dau un titlu
Am fost cuprinsa de dimineata intr-un documentar despre miracolul lichefierii sangelui Sfantului Gennaro si versurile din I follow rivers. Trecand de la distrugerea miracolelor religiei la tobe si baby, baby, mi-am amintit de natura firava a unui prieten. Sau cel putin asa a incercat sa ma nauceasca, lasandu-ma sa ma amestec printre gandurile si ideile mele.
L-am cunoscut cand era inca un ursurlet de jeleu umplut de caramel al unei tipe mici, brunete. Pe atunci gelozia avea forma unui amuzament trist despre ce poate sa faca dragostea si incultura sentimentelor din oameni. Naturi strambe, oameni ciudati, firi anormale pentru ceilalti reci si denaturati in constiinta lor. Si atunci era tot puternic fizic, mai inalt putin decat mine si spunea din priviri aceeasi transparenta pe care o eman si eu. Ce oameni dezbracati, ce oameni sireti!
Era speriat de natura verde si creaturile ei, era speriat de apropierea de femei, de a-si deschide sufletul, de a indrazni sa imi arate lumea lui si sa o cunoasca pe a mea. Inca mai cred ca se teme sa intre in lumea mea. Ironic, cred ca ar fi pe acelasi val cu titirezul. Asta imi aminteste de unul din modurile mele de a respinge pe cine nu ma impresioneaza cu prezenta lor, oameni simpli, care nu spun nimic si totusi prea multe aberatii. De aceea mai cad uneori in propria capcana de femeie puternica si ma lovesc in genunchi. Ma doare doar mintea de la prea multe ganduri…
El avea atunci ca si acum o colectie de tenisi care ma lamureau de ce universul e asa colorat si tricouri cu televizoare. Asculta muzica mea dar pe note miscate si ma alinta la fel de dur ca si acum. I-am respins atractia, mi-a respins prezenta si am ajuns sa cunosc o retea de fetze si trupuri care acum ma inveselesc de fiecare data cand vin acasa. Asta va ramane mereu meritul lui: a reusit mereu sa schimbe ceva rau in mine, sa ma ajute sa cresc si ma vad acum mai tanara si mai matura.
Dupa ce timpul si-a facut planul demonic si ne-a lasat sa ne cunoastem si sa devenit noi, noi, l-am regasit tot printr-un amuzament trist. Eram degustata de cea care incerca sa il inteleaga. Vedeam rochii stramte, tocuri cu platforme, ochi colorati, lumini vagi si ceasuri stricate. Alt om, alte imagini! Pentru o clipa mi-am inchipuit o revista de desene animate, the soldier of love, piele visinie si chestii lucioase, legi dure si lumi de readunat. Corul ma incurajeaza si pic iar… ma lovesc iar si data asta simt ca abia pot sa ma ridic.
El e acum altul: se deschide, se lasa cunoscut si vrea sa intre printre fantomele mintii mele. Zapaceste luciditatea si da peste cap butoanele. Inca mai cred in puterile mele, dar nu mai am cu ce ma apara.
Astept sa vad ce piesa mai canta, daca prind loc in avion si sper sa ne vedem in Anglia. Cartea imi spune ca mai am cinci zile sa respir aerul lui si o saptamana sa mananc mere crude si pizza de casa. Privesc azi lanul lung de porumb, visez colanti galbeni si pomi inalti si imi pun dead-line-uri. Macar sa lupt pentru mine, sa ies din jocul asta al jobului. Incep sa prefer sa fiu indrumata de un barbat decat de munca. Sa pot sa aleg sa imi beau ceaiul cu lapte in cafeneau pe care o prefer, sa ma intind pe ce banca imi place, sa arunc cu biscuiti in oameni si sa rad de freza grupului de langa.
Astazi mi-e teama sa il mai alint ca nu cumva sa rada si sa nu slabeasca de tot dunga de fragilitate. Ascult o voce moale, lenesa, calma si dulce. Nimeni nu tipa, e doar lumina si ma umplu singura de spirit . El a luat vaporul spre alt albastru si alt verde, eu urandu-i de bine, ne dorim impreuna, ne dorim separat, ne bulversam, il parasesc, ma lasa, dar crestem impreuna, crestem separat si nu ne dam seama ca ar fi bine sa ne luam de mana cand pasim si sa nu ne mai impiedicam de pasii celuilalt.
Oamenii astia au aratat ca nu e un miracol si ca pot lichefia sangele in laborator. Distrug credinte! Clanul matusilor Sfantului Gennaro nu mai au de ce se ruga la anul urmator pentru minunea lichefierii sangelui sfantului. Ei nu isi dau seama ca oamenii au nevoie de existenta cuiva spiritual care sa ne dea senzatia ca ne ajuta sa ne ridicam atunci cand am picat rau de sus. Ei prefera sa aiba puterea pe moment si sa se bucure de ea…eu vreau sa traiesc din spirit…
