notinteresting

278 de zile de soare. Niciun nor, nu-mi trebuie umbrela, decat 5 perechi de ochelari de soare si o caut pe a sasea. Chiar imi plac pozele prietenei mele Oana. Arata fericita si asortata in casnicie. Dupa cum ma uitam la pozele atator prietene maritate, rar vad bucuria oficializarii unei relatii. Intrevad scanteile ce i-au unit, lupta care s-a dat pentru a mentine bujorul inflorit mai multe luni, mai multi ani si daca timpul tot a fost consumat, cel mai normal posibil, ar zice bunica si dupa cum aud si tatuca, ar fi sa se incheie cu o nunta. De ce sa se incheie?! Nu ar fi firesc sa continue spre mai bine, pentru ca dincolo de “the top” este “another top”. Imi amintesc unul dintre cei mai amuzanti romani de comedie pe care l-am urmarit prin, sa le numesc manifestatii publice, de ce nu, concerte, televiziuni si astazi cand ma mai apuca zile ploioase de la prea mult soare il revad pe youtube. Mi se parea ca este omul care poate sa ma faca oricand sa zambesc si sa rad de situatiile din viata, de rutina familiei, casniciei, insa in definitiv ajungi sa traiesti o drama si sa razi de propria casnicie cand asa iti propui si pleci cu astfel de ganduri. Femeile isi fixeaza nota zece pe casnicie si culoarea roz cand vine vorba de atitudine; scot armamentul si dupa cum le indeamna “Biblia’ bine dichisita de mama, bunica si tot lantul trofic ajung sa urmeze doar un singur scop: casatoria. Barbatii, pe de alta parte si ei au cartile lor, insa mai degraba cele de joc. Pariaza totul pentru a nu ajunge sa poarte costum si sa tina buchete, mofturi, alintaturi, copii si cele altele ale unei traditionale familii democratice crestine, dupa cum au vazut ei la mentorul lor, tatal. Si pleaca la drum razand de ideea de stabilitate si se feresc ca dracu de aghiazma cand vine vorba ca femeia “sa puna gheara” pe jugulara lor; ca deh femeia se pare ca e dracu. Cu vraji sau fara vraji, in adancul lor, ei isi doresc o versiune tanara a mamei lor, care sa le cunoasca personalitatea si rutina si sa ii creasca, sa nu incerce sa ii schimbe, pentru ca oricum ei cat au crescut au ajuns aici datorita vietii pe care au ales sa o traiasca si nimeni nu merita sa ii schimbe pentru sacrificiile lor. Aceste calibre migreaza libere pe tot pamantul si din cand in cand, unii ajung sa mediteze la ceea ce ar trebui sa reiasa din viata lor si chiar ajung sa se bucure de instalarea unei casnicii. Astfel ca isi pun lanturi cu o colivie la gat, tinute in culori asortate si atingeri pe care nu le poti sesiza peste tot. Ele fac diferenta!

Astazi sta sa ploua si ma rog pentru macar o ora de stropi. Stiu ca asta va insemna 5 metri in aer de praf si poluare, dishdashe murdare, soferite care parcheaza doar pentru a iesi din masina pe usa din dreapta, avioane la sol si turbulente multe pe drumul meu spre India. Acum ma rog pentru o ora in care sa miros puful din perna, sa aud picurii de ploaie, sa adulmec linistea camerei si sa las lista sa curga.

Era ianuarie cand l-am regasit pe Vlad. Mai mustacios si mai sever. Se vroia un tanar educat, cu master in economie, care a calatorit si el ca toti ceilalti prin Grecia si Spania de cate 2 ori si a mancat la Mac pentru ca in rest, a gatit in cucineta. El si-a instalat deja rutina si privindu-l ii puteam desena traiectoria. Are acum 27 de ani si inca are probleme cu matreata . A invatat sa evite anumite lucruri pe care le imbraca, dar tot se mai ineaca in timp ce vorbeste. In urma cu cateva luni mi-a povestit cum a cerut-o in casatorie pe iubita lui. Aveau deja un an jumatate de relatie si el crede ca era pasul convenabil. Ca are si el o varsta, ea oricum il mai presa cu ideea asta si desi nu o face cu tot sufletul, a ajuns deja aici, iar iubita lui e cea care ii stie gusturile la mancare si care il multumeste in pat.

A mutit cred ca mai bine de zece minute. Tacea si se sprijinea de banca. I-am spus ca pentru mine casnicia nu are o varsta. Importanta ei o da copilul, care vrea binecuvantarea cuiva. Barbatii vaneaza cariere, bani, putere si femeia e doar carapacea care sustine cresterea acestor dorinte. Femeile se lupta pentru o cariera, dar ajung sa o sacrifice pentru sentimente. Aici incep sa isi arate slabiciunea. Cand Muna, sefa pentru care am zis ca trebuie sa devin mai puternica a povestit coplesita de ganduri ca are credite pana cand va iesi la pensie de achitat pentru fostul ei iubit, am refacut calculele. Econoama, organizata, comunicativa, ambitioasa, facatoare de minuni financiare! Aici m-a atins si i-am recunoscut tacit ca ar putea incuraja progresul. Dar dincolo de armura puternica, sta doar o poleiala de argint, facatura , care a cedat in fata iubirii si care continua sa isi aminteasca de greseli pentru jumatate din viata. Toate femeile se sacrifica, insa doar unele calculeaza rata sacrificiului si beneficiile de ambe parti.

Vlad a vrut sa plece si a tipat oarecum isteric ca incerc sa il influentez in sens negativ. Nu pot sa alerg prin relatie fara sa avem un contract de care sa fie mandri mama si tata, socrii si bunicii, matusile si verisoarele. Nu putem sa nu avem o casa, dar in ea sa traiasca,in chirie, alt cuplu casatori cu aceleasi traditii coplesitoare, iar noi sa ne plimbam prin lume in cautarea insulei noastre perfecte. Nu putem sa ne jucam cu sentimentele tatalui si singuratatea mamei. Nu putem sa sacrificam o munca perfecta pentru una mai dezavantoasa, doar pentru ca fericirea noastra e in alt loc si doar intr-un timp construit de noi. Nu putem sa mergem mereu asortati si mereu zambareti. Ca e firesc sa ne certam, ca trebuie sa fim si singuri, sa avem rutina. Nu e corect sa fim diferiti. Discursul meu a inclus toate Nu-urile lui si cativa stropi de transpiratie pe fruntea-i dezavantos latita. Apoi s-a ridicat, a promis ca ma suna sa ma invite la nunta, dar ca pleaca la o bere inainte sa se vada cu iubita. I-am zambit!

Mi-a scris apoi, o scrisoare pe o hartie ingalbenita ca din secolul trecut. Mereu a avut o pasiune pentru lucrurile din timpurile lui, cel putin asa le numea. Stilul era resemnat. “te rog sa ma ierti! Nu veni la nunta, caci iubita mea crede ca esti o influenta proasta. M-am gandit la ce faci tu si eu nu pot sa fiu asa. Mie imi convine traditional valoric, simplu si conformist. Imi place de-a gata! Tu…sa ai mult noroc!”

Mi s-a parut ca eu as fi fost cea compatimita, pentru ca sunt diferita si vreau sa imi pastrez valorile si modul in care am decis sa imi cultiv fericirea si sa imi cresc relatia. Insa astfel de lucruri devin importante cand accedem spre o aprobare a propriilor decizii din partea celorlalti si atunci, cel mai probabil ajungem sa ne razgandim si sa evitam cea mai buna solutie. Atunci devenim mediocri.